De ce „Dunamis”?

Acest nume sugestiv, „Dunamis”, pe care l-am ales pentru biserica noastră, provine din limba greacă, „dynamis”, şi are următoarele sensuri: 1. putere, forţă, putinţă; 2. faptă a puterii (minune); 3. putere divină îngerească sau pământească. În contextul Scripturii, acesta este tradus adesea prin „putere miraculoasă”, referindu-se la săvârşirea de miracole precum vindecări supranaturale şi învieri din morţi, prin intervenţia directă a lui Dumnezeu. În Matei 22:29, unde Domnul Isus îi acuză de învăţătorii legii că nu cunosc Scriptura şi nici „puterea lui Dumnezeu”, vedem cât de importantă este însoţirea cunoaşterii lui Dumnezeu prin cuvântul Lui de experimentarea practică a puterii Sale, fără de care credinţa omului ar fi îndoielnică şi ezitantă.

Prima asociere legitimă pe care o putem face este aceea dintre mântuire şi puterea activă a lui Dumnezeu care lucrează prin Evanghelie, cuvântul veştii bune propovăduite de credincioşi. Pavel afirmă: „căci mie nu mi-e ruşine de evanghelie, căci ea este puterea (dunamis) de mântuire a fiecăruia care crede”(Rom. 1:17). Credinţa bazată doar pe înţelepciunea cuvintelor este insuficientă pentru a genera o transformare autentică în viaţa unui om (1Cor. 2:4 „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într’o dovadă dată de Duhul şi de putere (dunamis), pentruca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea(dunamis) lui Dumnezeu.”). Aducerea unui necredincios din moarte la viaţă (Coloseni 3:1) este o lucrare supranaturală în sufletul omului prin Duhul Sfânt care necesită o revărsare de putere similară cu aceea a învierii Domnului Isus Hristos din morţi (vezi identificarea credinciosului cu moartea şi învierea Domnului Isus pe cruce în Romani 6). Aceeaşi putere îl ţine pe credincios pe calea credinţei (Romani 15:13 „Prin puterea Duhului să fim tari în nădejde”) pentru a se putea bucura de răsplata finală la revenirea Domnului („1 Pet. 1: 5 Voi sînteţi păziţi de puterea (dunamis) lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!”).

Lucrarea Domnului Isus a avut întotdeauna marca unei puteri divine atât în vorbire, cât şi în semnele şi minunile pe care le făcea. Referirile la puterea (dunamis) cu care era investit sunt foarte numeroase, schimbând în mod dramatic cursul vieţii multor oameni prin mesajul despre împărăţia lui Dumnezeu şi prin impactul vindecărilor şi a altor minuni pe care le făcea sub ochii multor martori. (Luc. 4: 14 Isus, plin de puterea (dunamis) Duhului, S’a întors în Galilea, şi I s’a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur. Luc. 5: 17 Într’una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, cari veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea(dunamis) Domnului era cu El, ca să vindece. Luc. 6:19 Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentrucă din El ieşea o putere (dunamis), care-i vindeca pe toţi.). Aceasta nu face altceva decât să confirme divinitatea Domnului Isus care, în aceste contexte, este sinonimă cu putere, dunamis, acea forţă explozivă care schimbă cursul unui destin şi revoluţionează o întreagă omenire.

Dunamis este, însă, într-un mod foarte pragmatic, puterea pe care Dumnezeu o pune la dispoziţia credinciosului pentru a-şi duce la îndeplinire planul Său pentru acesta, făcându-l eficient şi roditor pentru Împărăţia Lui. Făgăduinţa făcută ucenicilor de către Domnul Isus în evanghelii referitoare la trimiterea Duhului Sfânt (Luc. 24: 49 „Şi iată că voi trimete peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămîneţi în cetate pînă veţi fi îmbrăcaţi cu putere(dunamis) de sus.”), repetată în Fapte 1:8, devine realitate cincizeci de zile mai târziu, în Fapte 2. Puterea de sus care îi va ajuta pe apostoli să fie martorii evangheliei în toată lumea este aceeaşi dunamis, puterea divină ca sursă a vindecărilor, a eliberărilor de sub autoritatea demonică, a minunilor şi a învierilor care urmau să însoţească propovăduirea Cuvântului. Niciodată Dumnezeu nu a poruncit credincioşilor să îndeplinească o sarcină pentru care nu i-a împuternicit, de aceea atunci cand spune: “Ci voi veţi primi o putere (dunamis) când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi” se referă nu la o putere supusă legilor naturale, ci la o putere atribuită unei cauze supranaturale, divine. În F.A. se spune despre Ştefan că „era plin de har şi de putere, (dunamis) şi făcea minuni şi semne mari în norod” (3:10), iar despre Pavel că „făcea minuni (dunamis) nemaipomenite prin mînile lui.”(19:11) Prin urmare, dunamis este puterea supranaturală dată de Dumnezeu cu ajutorul căreia ne putem îndeplini cu succes misiunea ce ne-a fost lasată în Fapte 1:8. Ea este, pe de o parte, ingredientul nelipsit din orice lucrare pe care Dumnezeu o face în viaţa unui om, fie că e vorba de iertare (puterea harului), eliberare (puterea adevărului), biruinţă şi izbăvire (puterea credinţei), transformare şi sfinţire (puterea Duhului), vindecare (puterea rănilor). Pe de altă parte, este şi forţa motrice din tot ceea ce un credincios face sub îndrumarea Domnului: propovăduire (puterea evangheliei), jertfire (puterea dragostei) etc.

Această putere divină extraordinară pusă de Dumnezeu la dispoziţia credincioşilor este cu atât mai evidentă cu cât se manifestă pe fondul unei slăbiciuni umane. „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut”, spune Pavel, „pentruca această putere(dunamis) nemaipomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi.” în 2 Cor. 4: 7, iar în altă parte cuvintele Domnului l-au făcut să reevalueze importanţa puterii sinelui şi a abilităţilor naturale: „Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea (dunamis) Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea (dunamis) lui Hristos să rămînă în mine.”(2 Cor. 12)

Putem spune, într-adevăr, că prin propovăduirea apostolilor, puterea dunamis, putere dumnezeiască, supranaturală, a revoluţionat întreaga lume şi a dat naştere bisericii zidite şi consolidate de Hristos, prin Duhul Sfânt.

Biserica este absolut dependentă de „dunamis-ul”, lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este sursa dătătoare de viaţă, prin „dunamis-ul” Evangheliei, care descoperă mântuirea lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Fiul Său. Duhul Sfânt ne împuterniceşte pentru a trăi o viaţă consacrată lui Hristos, în biruinţa asupra păcatului, a firii pământeşti. „Dunamis-ul” Duhului Sfânt şi puterea transformatoare a Cuvântului, realizează sfinţirea şi maturizarea credincioşilor dedicaţi lui Dumnezeu. Chemarea bisericii la slujirea „dunamis”, este însoţită de darurile Duhului Sfânt, pentru mântuirea omului, vindecarea trupului, sufletutlui şi duhului omenesc, precum şi eliberare de sub puterea duhurilor întunericului. Dunamis proclamă bogăţia harului lui Dumnezeu, prin jertfa răscumpărătoare de pe cruce, prin puterea învierii lui Isus şi supremaţie absolută a Numelui Său, care este mai presus de orice nume. Când se va arăta mărimea nemărginită a puterii Lui, orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi că: „Isus Hristos este Domnul!”

Discuţia în jurul acestui termen, „dunamis”, este actuală în contextul de faţă datorită concepţiei seculare că Dumnezeu ori este un dumnezeu mort, ori este unul neputincios sau dezinteresat de soarta omenirii. Conform Scripturii, Dumnezeu nostru nu numai că este viu, dar puterea Lui este una nemărginită, intervenţia Lui este una directă şi supranaturală, având la baza dragostea nelimitată pentru o umanitate pierdută în păcat. Nu putem decât să ne rugăm, la fel ca Pavel, ca Domnul să ne descopere „care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii (dunamis) Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui”(Efes. 1: 19)

Într-adevăr, „a Domnului este mântuirea, slava, cinstea şi puterea (dunamis)”(Apoc.19:1) Amin.